Sute de activişti, oficiali guvernamentali şi lucrători
în domeniul sănătăţii s-au reunit la o importantă conferinţă dedicată SIDA la Moscova, Rusia fiind una din ţările în
care a explodat epidemia de HIV/SIDA, informează Associated Press. Înalţi
oficiali internaţionali din domeniul luptei împotriva SIDA au salutat sporirea
fondurilor şi a atenţiei acordate SIDA în Rusia, dar au apreciat că guvernul
transmite semnale contradictorii cu privire la planurile sale de luptă împotriva acestei maladii.
ªeful Programului comun al Naţiunilor
Unite pentru HIV/SIDA Peter Piot a
apreciat drept ”mult întârziată” conferinţa
de la Moscova şi a apreciat recentul anunţ al preşedintelui Vladimir Putin,
potrivit căruia guvernul va spori anul acesta de 20 de ori fondurile alocate
luptei împotriva SIDA, acestea urmând să depăşească 77 milioane de euro.
”Nu este numai o problemă de bani. Dacă
banii nu sunt cheltuiţi corect, nu se obţin rezultate”, a declarat el presei”,
a spus oficialul ONU.
Aleksei
Bobrik, de la Open Health Institute,
a precizat că guvernul transmite mesaje contradictorii în special cu privire la
rolul organizaţiilor neguvernamentale în combaterea SIDA.
La rândul său, Richard
Feachem, care conduce Global Fund to
Fight AIDS, Tuberculosis and Malaria, a apreciat că guvernul rus
demonstrează că înţelege gravitatea problemei.
Oficial, în Rusia există aproximativ 350.000
de persoane infectate cu virusul imunodeficienţei umane (HIV), dar mulţi
experţi în domeniu sunt de părere că numărul acestora depăşeşte un milion.
(Rompres)
